Distal-Haptic Touchscreens: Understanding the User Experience of Vibrotactile Feedback Decoupled from the Touch Point

Abstract: În acest studiu am examinat experiența utilizatorului în cazul hapticii distale pentru interacțiunea cu ecranele tactile, prin vibrații de confirmare ale atingerilor pe ecran, aplicate în diverse zone ale corpului. În acest scop, introducem „Continuumul Hapticii Distale”, un cadru conceptual pentru livrarea feedbackului haptic pe întregul corp, organizat pe dimensiunile lateralității corporale și proximității față de punctul de atingere. Rezultatele noastre, obținute din trei experimente cu 45 de participanți și 16 locații de pe mână, braț și întregul corp, arată o preferință clară pentru haptica distală în comparație cu lipsa oricărui feedback haptic, în ciuda decuplării spațiale de punctul de atingere, degetul arătător oferind cea mai bună experiență pentru utilizator. De asemenea, identificăm locații suplimentare pe corp — degetele adiacente, încheietura mâinii și abdomenul — care oferă oportunități distincte de design. Pe baza acestor concluzii, care arată eficiența hapticii chiar și la distanță de punctul de atingere, conturăm implicații pentru integrarea diverselor locații corporale, mult dincolo de degetul arătător, în experiența utilizatorului în interacțiunea cu ecranele tactile.

Autori:Mihail Terenti, Radu-Daniel Vatavu

Conferință: CHI Conference on Human Factors in Computing Systems 2025 (CHI ’25)

Publicație: Association for Computing Machinery, New York, NY, USA, Article 500, 1–19

Link: https://doi.org/10.1145/3706598.3713474